Premieră în sistemul universitar din Republica Moldova. Studenții și cadrele didactice din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM) pot beneficia de un centru special amenajat pentru îngrijirea copiilor de vârstă fragedă. USM în parteneriat cu UNFPA Moldova și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a lansat Centrul Prietenos Familiei USM: Copiii cresc | Părinții muncesc și învață, o inițiativă menită să faciliteze echilibrul dintre activitatea academică și cea de familie. Centrul, amplasat într-o clădire istorică a universității, a fost realizat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare și Fundației Moldcell, reprezentând o investiție de aproximativ 1,6 milioane de lei.
Centrul Prietenos Familiei va oferi servicii de îngrijire pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani, fiind destinat studenților și cadrelor didactice de la USM. În prezent, 55 de studente și studenți, precum și 27 de profesoare și profesori cu copii mici pot beneficia de aceste facilități, care includ o cameră de alăptare, spații de joacă, un dormitor, bucătărie și grup sanitar adaptat copiilor.
Rectorul USM, Igor Șarov și prim-prorectorul Otilia Dandara au mulțumit partenerilor și au menționat că proiectul vine să susțină consolidarea spiritului de acasă pentru marea familie universitară. „Ne vom bucura să auzim râsetele copiilor și de ce nu și plânsetul lor în campusul universitar. Familiile tinere merită susținute sub orice formă și suntem mândri că prin acest Centru facem un pas înainte pentru îndeplinirea acestui angajament”, a subliniat Igor Șarov.
La evenimentul de lansare a fost prezent și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a menționat: „Zilele acestea a fost lansat raportul anual cu privire la fericire, iar Finlanda este țara cu cel mai mare nivel de fericire și cea mai bună țară pentru a fi copil. Ambiția mea este ca și Moldova să fie printre țările unde este cel mai bine să fii copil. De aceea, investițiile legate de copii sunt cele mai prețioase. Deschiderea acestui spațiu prietenos copiilor la locul de muncă sau de studii este o mare sărbătoare.” Ministrul a mai adăugat că acest centru reprezintă o normă și nu o excepție, subliniind necesitatea de a extinde astfel de inițiative la nivel național.
Această inițiativă se aliniază eforturilor UNFPA de a promova politici prietenoase familiei în Republica Moldova. Lansarea Centrului Prietenos Familiei USM marchează extinderea acestor intervenții în sectorul public, după ce anterior serviciul a fost implementat în alte cinci companii private din țară, și răspunde necesității de a le oferi tinerilor părinți posibilitatea de a îmbina activitatea academică cu cea de familie.
„Deschiderea acestui centru prietenos familiei la Universitatea de Stat este un angajament pentru a promova politici prietenoase familiei în Republica Moldova, politici care să ajute familiile să îmbine armonios viața profesională și viața de familie. Mai mult decât atât, studiul Generații și Gen, realizat de UNFPA, arată că familiile din Moldova și-ar dori să aibă mai mulți copii, dar deseori motivele țin de necesitatea de a exista creșe, spații de îngrijire a copiilor și o împărțire echitabilă a sarcinilor în familie. UNFPA crede cu fermitate că toate femeile trebuie să poată avea oportunități egale de a-și realiza atât aspirațiile profesionale, cât și cele de familie, să nu fie nevoite să aleagă între a fi mame sau a avea un serviciu, dar să le poată avea pe ambele.” a declarat Natalia Plugaru, reprezentanta UNFPA Moldova.
Investiția totală pentru acest centru este de 1,6 milioane de lei, iar dotările sunt conforme cu Legea nr. 367/2022 privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor de vârstă timpurie și Hotărârea Guvernului nr. 572/2023 privind regulamentul-cadru de organizare și funcționare a acestora.
Irina Strajescu, directoarea Fundației Moldcell, a împărtășit experiența companiei în susținerea părinților angajați: „Noi, ca și companie privată, avem spații prietenoase familiei și spații de alăptare. Oferim posibilitatea tuturor doamnelor angajate să lucreze de acasă după ce nasc copiii. Regula de aur atunci când lansezi un serviciu sau un produs este să rezolvi o problemă reală a cetățenilor. Viața este despre copii, iar aceștia sunt viața noastră. Astfel de detalii fac viața mult mai frumoasă, iar noi nu încetăm să fim părinți, ci dimpotrivă, lucrăm mai eficient când știm că copiii noștri sunt bine.”
Această inițiativă reflectă angajamentul Fundației Moldcell de a sprijini femeile în echilibrarea vieții profesionale cu cea de familie, contribuind la crearea unui mediu sigur și adaptat pentru creșterea copiilor. Fundația susține accesul egal al femeilor la oportunități pe piața muncii și dezvoltă soluții sustenabile care le oferă libertatea de a-și construi viitorul așa cum și-l doresc, inclusiv posibilitatea de a avea atâția copii câți își propun, în condiții de siguranță și sprijin comunitar.
Sustenabilitatea Centrului Prietenos Familiei USM va fi asigurată de Universitatea de Stat din Moldova, care se angajează să continue oferirea acestor servicii esențiale pentru comunitatea academică.